uneori am senzatia ca viata pe care o traiesc nu este a mea, ca nu viata asta o vreau, ca totul este o sarada ce nu-mi apartine si ca nu mai pot sa ma incred in nimic. vreau sa schimb decorul, sa evadez din acest spatiu ostil. ma simt prins ca un prizonier, as vrea sa fug, sa dispar. ciudat si contradictoriu. cu toate ca sunt multumit de tot ce am realizat, nu-mi doresc lucruri imposibile, desi se spune ca nimic nu este imposibil si ca sta in puterile noastre pentru a realiza ce ne propunem, incerc sa fiu realist si optimist, totusi nu imi e suficient si poate fi loc de mai bine.
este in natura noastra sa avem dorinte, frustrari, fobii, psihoze, sa fim duali, sa ne dorim tot timpul altceva, tine de evolutie. cine nu recunoaste asta este ipocrit. traim intr-o lume a tentatiilor, placerilor de moment, imaginii si consumului. nevoile trebuiesc satisfacute. platim pentru toate astea.
uneori am senzatia ca totul este o iluzie, ca aceasta realitate este un geam pe care calcam cu grija si teama sa-l nu-l spargem. fericirea dureaza doar o clipa, apoi trece si suntem condamnati sa cautam mai departe. ca intr-un perpetuum mobile. uneori putem fi spectatorii propriei vieti. that's imitation of life.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu